Oameni, campanii și șampanii

         În fruntea oricărui partid, oricât de mic, este candidatul. Fie el locomotivă sau iepuraș, se prezumă că acesta este și rămâne om. De regulă, oamenii au coloană vertebrală, cuvânt, bun simț şi puterea de a spune și recunoaște adevărul. La noi, candidatul de partid pierde toate acestea imediat "ce se alege". Dobândește la schimb, tupeu din belșug, fățărnicie, obrăznicie și mai presus de toate amnezie selectivă. Toate acestea, îndeosebi față de alegători, dar nu numai.

    Guvernată de reguli incomplete sau nescrise, dictatura partinică malformează caractere, denaturează adevăruri și mai presus de toate afectează prezentul și viitorul nostru. Scara ierarhică este lungă, sinuoasă si presărată de cadavrele celor ce au trădat sau urmează a o face. Meritocrația nu este privită ca o virtute, ci ca un defect care trebuie eradicat.

       Pentru toate acestea și multe altele, societatea a ajuns să respingă însăși ideea de partid sau de politică. Neîncrederea este cuvântul de ordine și vine împreună cu sincere "urări de bine" adresate din toată inima și fără deosebire, întregii clase politice. Mai întâlnim sporadic câțiva nostalgici sau extremiști dar și aceștia conștienți că șansele de schimbare sunt minime.

        În continuă creștere, disperarea actualilor sau viitorilor lideri (chestiune de timp) aruncă în luptă întreg arsenalul de promisiuni, dar și de șopârle sau lovituri sub centură. Cu căteva zile înainte de ”nuntă”, pretendenții costumați cu blană de oaie fac frumos în poze, doar-doar s-or alege, democratic desigur, cu niscaiva voturi. Petrecerea are însă loc după numărătoare, atunci când toată lumea se iubește cu restul lumii pentru ca majoritatea de ocazie să decidă pentru și în numele celor care au, mai mult sau mai puțin, votat.

                   În final, se pune întrebarea: 

                   Cine oare va ramane cu sampania nedesfacuta?